Greva de avertisment in spitale

719

In aceasta dimineata, in intervalul orar 8-10, asistenţi medicali din toate spitalele sunt în grevă de avertisment, internările şi operaţiile care nu sunt urgente fiind amânate până la ora 10.00, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, care protestează la Spitalul Floreasca din Capitală, alături de aproximativ 100 de sindicalişti.

Marius Sepi a spus că singura scandare în timpul grevei de avertisment va fi „grevă generală”, care este programată să aibă loc în 31 octombrie, aproape 69.000 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas exprimându-şi acordul pentru această formă de protest.

Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică – 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe – aproximativ 1.500 de persoane.