Grup de lucru pentru noul Spital Municipal de Urgenta Ploiesti

321

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre (foto), împreună cu reprezentanții administrației publice locale, intenționează să realizeze, la nivelul comunității locale, un Spital Municipal de Urgență. Implementarea acestui proiect, cu impact direct în creșterea calității vieții și a serviciilor medicale oferite ploieștenilor, se va alinia priorităților reformei necesare sistemului sanitar din municipiul Ploiești.

Spitalul Municipal de Urgență Ploiești trebuie să urmărească principiile multifuncționalității, complementarității şi integrării funcționale, astfel încât să permită realizarea unui pol de interes urban continuu, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse din domeniul sanitar, precum şi transpunerea eficientă a strategiilor Ministerului Sănătății la nivel teritorial.

Activitatea medicală a noului spital ar trebui să aibă o acoperire cât mai vastă a necesarului de servicii medicale pe diverse patologii, prin realizarea adecvată a consultului interdisciplinar, cu liniile de gardă şi activități aferente fiecărei specializări medicale funcționale în deplină siguranță.

În prezent, rețeaua unităților spitalicești existente la nivelul municipiului Ploiești este învechită, cu echipamente uzate moral, majoritatea imobilelor în care acestea își desfășoară activitatea fiind într-o stare precară, ca atare impunându-se luarea în analiză a unor măsuri importante în acest domeniu.

„Cu consensul tuturor forțelor politice se poate face un nou spital! În acest sens, s-a constituit si funcționează un grup de lucru cu reprezentanții Primăriei, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova și Direcției de Sănătate Prahova, urmând să se găsească, în termenul cel mai scurt, soluțiile optime pentru ca, în cursul acestui an, să demarăm achiziția de servicii de proiectare în vederea construirii acestui spital”, a declarat edilul municipiului, Adrian Florin Dobre.