Masuri pentru dezvoltarea asistentei medicale comunitare

293

Noi măsuri pentru dezvoltarea asistenței medicale comunitare și pentru asigurarea accesului persoanelor din categorii vulnerabile la servicii medico-sociale au fost stabilite, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de Guvern.

Măsurile din actul normativ susținute în regim de urgență reprezintă condiționalitate ex-ante pentru accesarea fondurilor europene. Mai exact, în absența deciziei de astăzi a Guvernului României ar fi imposibilă accesarea lansării apelurilor de proiecte programate în cadrul POR și POCU, care însumează aproximativ 355 milioane euro pentru finanțarea intervențiilor din domeniul serviciilor comunitare integrate.

Ordonanța de Urgență reglementează organizarea, funcționarea și finanțarea asistenței medicale comunitare la nivelul comunelor, orașelor și sectoarelor municipiului București și prevede înființarea, organizarea și funcționarea centrelor comunitare integrate. Între activitățile desfășurate în domeniul asistenței medicale comunitare menționăm:
-furnizarea de servicii medicale de profilaxie către membrii comunității;
-servicii de promovare a sănătății în comunitate prin educație pentru sănătate în legătură cu cei mai importanți determinanți ai sănătății (stil de viață sănătos, atitudine față de sănătate și față de de serviciile medicale, planificare familială și sănătatea reproducerii, nutriție, asigurarea unui mediu sănătos);
-identificarea riscurilor pentru sănătate și a persoanelor și grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical sau social;
-consilierea medicală și socială, în limita competențelor profesionale;
-direcționarea și monitorizarea accesului persoanelor vulnerabile către serviciile medico-socio-educaționale;
-asistența la domiciliu a gravidei, nou-născutului și mamei, a pacientului cronic și a vârstnicului, complementar asistenței medicale primare, secundare și terțiare;
-asistența medicală de urgență în limita competenței profesionale.

Beneficiarii acestor servicii sunt, cu precădere, persoanele vulnerabile din punct de vedere medical sau social, cu accent pe populația din mediul rural și grupurile vulnerabile (persoane cu nivel economic sub pragul sărăciei, aflate în șomaj, cu afecțiuni cronice, cu risc de excluziune socială etc).

În funcție de nevoile privind furnizarea integrată de servicii medico-socio-educaționale, în subordinea autorităților administrației publice locale şi în locaţiile puse la dispoziţie de acestea se vor constitui centre comunitare integrate, finanțate integral din bugetele locale.

Finanțarea cheltuielilor de personal pentru asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari, precum și cheltuielile determinate de aplicarea standardelor minime de dotare se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătății.

Autoritățile locale pot contribui din surse proprii la finanțarea cheltuielilor de personal și pot angaja și alte categorii de personal care furnizează servicii medicale, sociale sau educaționale, cu asigurarea finanțării cheltuielilor acestora din surse proprii și cu încadrarea în bugetul aprobat, dar sunt și responsabile de acoperirea cheltuielilor pentru bunuri și servicii necesare întreținerii și funcționării centrelor comunitare integrate.

Asistența medicală comunitară este coordonată tehnic și metodologic de către Ministerul Sănătății, prin structurile sale din teritoriu, respectiv direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, iar controlul activității se va exercita de către Ministerul Sănătății.

Normele metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

În prezent, Ministerul Sănătății asigură finanțarea a peste 1520 de asistenți medicali comunitari și peste 482 de mediatori sanitari.