Masuri pentru ingrijirea adultilor cu handicap

211

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de guvern în ședința de ieri. Actul normativ stabilește condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist și reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități.

Potrivit hotărârii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat.

De asemenea, actul normativ reglementează modalitatea prin care o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat poate beneficia de îngrijire la asistent personal profesionist: persoana respectivă sau reprezentantul legal al acestuia adresează o cerere în acest sens către serviciul public de asistență socială din subordinea autorității administrației publice locale în a cărei rază are domiciliul/reședința persoana cu handicap sau către un furnizor public/privat de servicii sociale, acreditat în condițiile legii.

Adultul cu handicap grav sau accentuat, beneficiar de servicii în centre rezidențiale pentru persoane cu handicap, adresează cererea către conducerea instituției respective. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului poate acorda asistent personal profesionist pentru o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, și din oficiu.

Asistentul maternal care are în plasament un copil cu handicap grav sau accentuat poate opta să devină asistent personal profesionist pentru copilul devenit tânăr.

Hotărârea stabilește și modalitățile de evaluare a îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare. Astfel, vor fi avute în vedere elementele sociale și medicale ale capacității solicitantului, determinate prin interviuri luate acestuia, vizite la domiciliul sau, interviuri luate persoanelor cu care solicitantul locuiește și alte investigații suplimentare considerate necesare. Din echipa care realizează evaluarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru atestare fac parte cel puțin un asistent social și un psiholog.

Activitatea asistentului personal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioada corespunzătoare valabilității atestatului și în condiții specifice privind munca la domiciliu. Contractul se încheie cu DGASPC sau cu furnizorii privați de servicii sociale. Monitorizarea și controlul activității asistentului vizează respectarea drepturilor și demnității persoanelor cu handicap, iar opinia adultului cu handicap grav sau accentuat va fi luată în considerare de către angajator în procesul de evaluare a activității desfășurate de asistentul personal profesionist.

Modelul atestatului de asistent personal profesionist, dar și standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii și protecției adulților cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se vor aproba prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale, în termen de la 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi. Totodată, tot prin ordin al ministrului muncii se aprobă procedura de monitorizare și control a activității asistentului personal profesionist, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.