Saptamana Europeana Miastenia Gravis se incheie cu Ziua Bolilor Grave

Read Time:1 Minute, 12 Second

Perioada 22-28 februarie 2017 este declarată Săptămâna Europeană Miastenia Gravis, săptămână care se încheie cu aniversarea celei de-a X-a ediţii a Zilei Bolilor Rare, pe data de 28 Februarie 2017. În ultima zi a lunii februarie, se vor reuni mii de oameni din întreaga lume pentru a pleda pentru extinderea cercetării medicale privind bolile rare.

Aceste evenimente organizate de Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România în parteneriat cu Alianţa Naţională pentru Bolile Rare din România reprezintă o oportunitate de a face apel la cercetători, universităţi, studenţi, companii, factori de decizie politică şi medici pentru a se implica activ în cercetarea medicală.

Un astfel de proiect este parteneriatul încheiat cu Clinica de Neurologie “Mareş-Bulandra” Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, care include colaborarea pentru realizarea de studii clinice şi reglementarea drepturilor pacienţilor care participă la astfel de studii, precum şi diversele aspecte etice.

„Clinica de Neurologie “Mareş-Bulandra” Institutul Clinic Fundeni a derulat recent un studiu internaţional despre rolul imunoglobulinelor în tratamentul miasteniei gravis, stadiile IV şi V. Totodată, clinica noastră coordonează mai multe teze de doctorat în medicină pe teme legate de miastenia gravis (MG): ‚Beneficiile timectomiei în tratamentul miastenia gravis’, ‚Rolul timusului în miastenia gravis’, ‚Miastenia gravis asociată cu alte boli autoimune’.” – spune doamna doctor Crisanda Vîlciu, medic primar neurolog, doctor în medicină, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti şi şefa secţiei Neurologie 2 de la Clinica de Neurologie “Mareş-Bulandra” Institutul Clinic Fundeni.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post 1,5 milioane lei pentru noua sectie a Spitalului Valenii de Munte
Next post Masuri pentru dezvoltarea asistentei medicale comunitare