8 mai, Ziua Crucii Rosii Si a Semilunei Rosii – #Love

50
#Love este tema sub care se desfășoară, pe 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunei Roșii.

#Love este tema sub care se desfășoară, pe 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunei Roșii. Inspiră, înlesnește şi promovează toate activităţile umanitare ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii şi a societăţilor naţionale și este un bun prilej de evidenţiere a importanței acestor principii în schimbarea peisajului umanitar de astăzi.
Avem nevoie să fim din nou oameni. Avem nevoie să empatizăm, să recunoaște când și de ce avem nevoie de ajutor, avem nevoie să ne punem în starea de a ne ajuta semenii ori de câte ori este nevoie.
Crucea Roșie Română ajunge în fiecare an la mai mult de 600 000  de persoane, oferind asistență umanitară adaptată la nevoile comunităților din întreaga țară. De la intervenția și pregătirea populației în situatii de dezastru, diseminarea valorilor umanitare, cursuri de prim ajutor, campanii de educație pentru sănătate, până la programe sociale care acoperă în primul rând nevoile de bază ale populației vulnerabile, reprezentanții CRUCII ROȘII pot ajuta oamenii să se pregatească, să gestioneze și să se recupereze după un dezastru sau o criză. Pentru copiii și tinerii proveniți din familii nevoiașe, Crucea Roșie Română a înființat mai multe centre comunitare de zi (Centrul EGAL) unde aceștia beneficiază de hrană caldă și servicii de dezvoltare a abilităților de viață.

Umanitatea, Imparțialitatea, Neutralitatea, Independenţa, Voluntariatul, Unitatea și Universalitatea sunt principiile care stau la baza deciziilor și acțiunilor Crucii Roşii.
Este ziua în care membrii Crucii Roşii aduc în atenţia publicului necesitatea asistenţei medicale, eroii locali, cei 11,7 milioane de voluntari, dar şi diversele organizaţii care depun eforturi în protejarea vieţii, precum şi necesitatea donării de sânge şi strângerea de fonduri şi donaţii.
„Nu ar fi oare posibil ca pe timp de pace să se înfiinţeze societăţi care să ofere îngrijire răniţilor în timp de război, cu ajutorul voluntarilor zeloşi, devotaţi şi cu adevărat calificaţi?„
Aceasta a fost întrebarea pusă de omul de afaceri Henry Dunant, martor la chinul a 9.000 de răniţi din oraşul Castiglione, în timpul războiului de unificare din Italia, întrebare care a dus  la înfiinţarea Crucii Roşii. Dunant a continuat să întrebe, de data aceasta autorităţile militare ale diferitelor state, dacă nu ar putea formula câteva principii internaţionale care să stea la baza societăţilor de ajutorare a răniţilor. Întrebarea sa nu a rămas fără răspuns şi în anul 1863 a fost înfiinţat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

După izbucnirea războiului franco-pruscat în 1870, Comitetul Internaţional a înfiinţat prima Agenţie de Informaţii pentru familiile răniţilor şi ale soldaţilor capturaţi.
Crucea Roşie Română. Repere
La 7 iunie 1876 a fost înfiinţată Societatea pentru ajutorarea răniţilor şi bolbavilor militari pe timp de război.
O lună mai târziu, la Bucureşti, a fost înfiinţată Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, iar la 23 august a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. La doar două săptămâni, prima ambulanţă pleca pe frontul din Serbia.
Au urmat spitalele temporare din teatrele de război.
Statele Unite ale Americii au avut primele vase spital.
În 1906, Irina Câmpineanu a pus bazele Crucii Roşii a Doamnelor din România, care pe 13 aprilie 1915 a fuzionat cu Societatea de Cruce Roşie din România, sub denumirea de Societatea Naţonală de Cruce Roşie din România (S.N.C.R.R.).
În 1928 se puneau bazele Crucii Roşii Internaţionale, sărbătorită în fiecare an, pe 8 mai, ziua de naştere a lui Henry Dunant.
Pentru meritele sale, Henry Dunant a primit, în 1901, Nobelul pentru Pace, fiind primul laureat al nou înfiinţatului premiu.
CICR a fost onorată şi cu alte Nobeluri pentru Pace, în timpul celor două Războaie Mondiale, în 1917 şi în 1944, precum şi în 1963, când s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea sa.

*Principiile fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie
Există șapte principii fundamentale: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate.
Aceste principii au fost adoptate în mod oficial în anul 1965, la Viena, în cadrul celei de a 20-a Conferințe Internaționale a Crucii Roșii. De atunci, ele sunt citite în deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Roșii și Semilunei Roșii.
Tinerii şi copiii sunt sprijiniţi în implementarea acestor principii, prin promovarea sănătăţii, servicii în comunitate, schimburi internaţionale, informare şi diseminare privind rolurile şi responsabilităţile Crucii Roşii Române.

Foto: Crucea Roșie, ziare.com

#Love este tema sub care se desfășoară, pe 8 mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunei Roșii.