Abordarii Strategica a Managementului Chimicalelor (SAICM)

În perioada 2-4 aprilie, Montevideo, capitala Uruguayului, a găzduit cea de-a treia reuniune a grupului de lucru deschis (OEWG-3), în cadrul Abordării Strategice a Managementului Chimicalelor (SAICM). Președinția română a Consiliului a coordonat poziția comună a statelor UE în cadrul SAICM.

Delegația României a fost condusă de Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Laurențiu Adrian Neculaescu. Din delegație au mai făcut parte reprezentanți ai Ministerului Mediului, ai Administrației Fondului pentru Mediu, ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Reuniunea a adus la aceeași masă peste 400 de experți din țările membre ale Uniunii Europene și reprezentanți ai partenerilor la nivel global, dar și ONG-urile de mediu și din domeniul sănătății.

Pe agenda evenimentului s-au aflat teme precum: abordarea strategică și managementul chimicalelor și deșeurilor după anul 2020, evaluarea abordării strategice pentru perioada 2006-2015, progresele făcute pentru atingerea obiectivelor managementului chimicalelor, obiective și ținte de atins până în 2020, implementarea strategiei din sectorul sănătății, pregătirea celei de a cincea sesiuni a Conferinței Internaționale privind Managementul Chimicalelor, care va avea loc în 2020, la Bonn, în Germania.

„Suntem determinați să continuăm implementarea Strategiei Internaționale a Managementului Chimicalelor până în 2020, pentru a crea noul cadru pe o bază solidă. Această întâlnire are loc într-un moment crucial și ne dă oportunitatea să facem diferența: UNEA 4 a adoptat o rezoluție importantă în ceea ce privește managementul eficient al chimicalelor și deșeurilor ca o contribuție crucială pentru a atinge Țintele Dezvoltării Durabile, în special ținta 12 pentru o economie circulară sustenabilă. Uniunea Europeană și statele sale membre au susținut Strategia Internațională al Managementului Chimicalelor din prima clipă și suntem hotărâți să ne oferim sprijinul în continuare și să facem mai multe eforturi pentru a atinge țintele prevăzute de Agenda 2030. Suntem pregătiți să ne angajăm în discuții constructive în această întâlnire pentru a pregăti a cincea sesiune a Conferinței Internaționale pe Managementul Chimicalelor și alte întâlniri importante”, a declarat Laurențiu Adrian Neculaescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului.

La propunerea delegației noastre, România va găzdui anul viitor, în martie, a patra întâlnire a procesului intersesional al SAICM, care va avea loc în București.

Previous post TREBUIE SĂ ȘTIȚI! Drepturile donatorilor de sânge
Next post Ziua Mondială a Sănătăţii – 7 aprilie 2019