ACTUALIZARE: 344 de cazuri noi cu coronavirus, 528 de persoane declarate vindecate! PRAHOVA-36 de cazuri!

Read Time:1 Minute, 51 Second

Grupul de Comunicare Strategică informează că, până miercuri, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Vestea bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Prahova rămâne, potrivit raportului oficial, cu 36 de cazuri!

În data de 08 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova 2417 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 181 au intrat în evidența DSP în ultimele 24 de ore, iar alte 215 au finalizat perioada de izolare voluntară. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 677 de persoane în 15 unități de cazare.

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) din județul Prahova au desfășurat o serie de activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.

Astfel, în cursul zilei de 07 aprilie, au fost verificate peste 2400 de persoane  care figurau în evidențele autorităților prahovene ca fiind în auto-izolare și, totodată, au fost controlați și 60 de agenți economici.

În urma acestor demersuri, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană, în baza art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, și au fost aplicate 404 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 860.000 lei. Dintre acestea, 391 au fost pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare, iar 13 au fost aplicate pentru fapte ilicite de natură economică.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 70 de dosare de cercetare penală pentru 92 de persoane și au aplicat 6.044 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală ce depășește  7,3 milioane lei.

O persoană care nu a respectat măsura auto-izolării a fost depistată de către agenții de poliție, fiind plasată forțat în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

 Detalii: ACTUALIZARE: 344 de cazuri noi cu coronavirus, 528 de persoane declarate vindecate!

Vestea bună este că, dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Comunicat CAS Prahova: In atentia angajatorilor, persoane fizice si juridice, despre plata concediilor medicale
Next post FA RAI DIN CE AI: Donatie importanta pentru Spitalul Orasenesc Sinaia