Ancheta la Ploiesti, dupa ce o femeie a sesizat POLITIA! Zilele trecute ar fi pierdut o sarcina, in conditii neclare

Duminică, 21 iulie a.c., în jurul orei 12.15 polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, aceasta aducând la cunoștința oamenilor legii că în urmă cu mai multe zile ar fi pierdut o sarcină iar medicii nu i-ar fi acordat îngrijirile medicale adecvate.

Polițiștii au luat act de sesizare, iar din primele verificări a reieșit faptul că la data de 9 iulie a.c, o femeie de 34 de ani, din municipiul Ploiești s-ar fi deplasat la un spital din municipiu, acuzând dureri în zona abdominală.

Ulterior, a doua zi, femeia în cauză ar fi născut un făt, iar personalul medical i-a comunicat faptul că acesta ar fi decedat. Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată femeia a fost îndrumată să se adreseze instituțiilor abilitate cu privire la normele de etică profesională, de deontologie medicală și la regulile de bună practică profesională.

Un fapt trist și în egală măsură grav.

Cum e firesc într-un atare caz, am solicitat în scris un punct de vedere din partea conducerii spitalului iar în momentul în care îl vom primi, îl vom publica, desigur.

Previous post Olanda: punctul cald pentru vopsitorii auto români în căutarea succesului profesional
Next post Locuinte pentru angajatii tineri din Sanatate, la Ploiesti