Bani europeni pentru Spitalul de Obstetrica-Ginecologie Ploiesti si Spitalul Valenii de Munte

Read Time:1 Minute, 31 Second

Județul Prahova a semnat încă două proiecte cu finanțare europeană, pentru Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești și Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, trecând astfel de pragul de 10 milioane de euro atrase din bani europeni, asa dupa cum a anuntat presedintele Consiliului Judetean Prahova, Bogdan Toader.

Proiectul de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, care se va implementa în 42 de luni, are o valoare de 7.495.361 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 7.345.454 lei. Proiectul este inclus în Programul Operațional Regional 2014-2020, aici urmând a se realiza lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a ambulatoriului integrat al unității medicale. Printre dotările specifice se numără: centrală de ventilație cu recuperare de căldură cu schimbător de căldură în plăci; minicentrală de filtarare-tratare a aerului; unitate de alimentare cu fluide medicale în sala de mici intervenții; sistem oxigenoterapie; mese consultații, paturi de spital; aparatură și echipamente medicale (electrocardiograf, defibrilator, ecograf, electrocauter, videocolposcop binocular).

Proiectul de la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte are o valoare de 8.197.076 lei, printre obiective numărându-se dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului și a laboratoarelor care îl deservesc, creșterea gradului de accesibilitate concomitent cu reducerea timpilor de așteptare pentru investigații specifice, eficientizarea activității spitalului prin reducerea internărilor evitabile cu 5%, accesibilizarea ofertei de servicii de asistență prin creșterea numărului de pacienți consultați/tratați/investigați cu cel puțin 10%. Prin proiect, Ambulatoriul din Vălenii de Munte va fi dotat cu aparatură constând în: sistem computer tomograf, 5 ecografe pentru secțiile de obstetrică ginecologie, cardiologie, medicină internă, pediatrie, imagistică; un mamograf digital 2D-3D; un sistem de gastro-colonoscopie digestivă superioară și inferioară; un sistem de curățare și dezinfecție endoscopie flexibil; un pat endoscopie; un video deramatoscop și un aparat radiologic fix; bioptron; EKG; aparat vacuumterapie, electrocauter pentru ORL etc.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post OUG pentru decontarea si la spitalele private a serviciilor aferente programelor de sanatate ale CNAS
Next post STIUTE SI NESTIUTE DESPRE STETOSCOP