CIFRELE DAU VESTI PROASTE: 1415 CAZURI NOI DE COVID-19. Prahova: 65!

Grupul de Comunicare Strategică informează că, până miercuri, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Până azi, 31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Să mai vorbim de îngrijorare?! Sau, de-a dreptul, de rezultatele inconștienței, ale lipsei de respect, ale comportamentului haotic?!?! În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 Prahova are 65 de cazuri noi!

Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 2808 persoane, dintre care 554 sunt cazuri active, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Au mai fost raportate trei decese (o persoană de sex feminin -78 de ani și două sex masculin – 71 și 83 de ani), care prezentau comorbidități. Numărul total al deceselor asociate COVID-19, în județul nostru, a ajuns la 111.

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din Prahova, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 24 de pacienți, dintre care 15 sunt ventilați.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 308, dintre care 270 sunt ocupate.

În prezent, în izolare la domiciliu sunt 297 de prahoveni, iar alți 1940 se află în carantină, în conformitate cu prevederile Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 16029 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în acele țări care solicită un astfel de test), potrivit centralizării DSP Prahova.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1302 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 988 de persoane, 689 auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 150 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 136 de sancțiuni (36 în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 97 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020, trei pentru fapte de natură economică în context COVID-19).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 16100 lei.

 Detalii: AICI