Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a solicitat suplimentarea cadrelor medicale care se ocupă de tratarea pacienţilor cu COVID-19 internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Unitatea se confruntă cu deficit major de personal, atât în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de infectare cu SARS-Cov-2 şi pe cea a urgenţelor, iar medicii care lucrează în spital nu mai fac faţă programului supraîncărcat. Directorul DSP Prahova, Bogdan Nica, consideră că legea ar trebui să permită detaşarea medicilor, câte 30 de zile.

”Este deficit de personal de Unitatea de Primiri Urgenţe şi pe terapia COVID. Am făcut solicitare la Centrul Naţional să prelungească detaşarea medicilor rezidenţi şi să mai aducă încă doi la spitalul din Ploieşti”, a declarat, marţi, directorul DSP Prahova, Bogdan Nica, pentru News.ro.

Acesta a precizat că ar fi nevoie de 20 de cadre medii şi de cinci medici pentru gestionarea cazurilor de COVID-19 internate la Spitalul din Ploieşti.

Nica a explicat că patru medici au gestionat terapia COVID-19, doi medici au plecat din unitatea sanitară din Ploieşti şi au rămas doi medici care să gestioneze aceste cazuri.