Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie doreste pastrarea posibilitatii acordarii de consultatii la distanta

Read Time:1 Minute, 59 Second

„Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a luat la cunoştinţă despre intenţia autorităţilor române de a nu mai prelungi starea de urgenţă după data de 15 mai 2020. În vederea continuării în bune condiţii a activităţii cabinetelor de medicina familiei după încetarea stării de urgenţă, în contextul pandemiei COVID-19, propunem următoarele măsuri: păstrarea posibilităţii acordării de consultaţii la distanţă, în scopul limitării deplasărilor nenecesare ale pacienţilor la cabinetele medicale şi limitării transmiterii SARS-CoV-2, având în vedere experienţa pozitivă avută până în prezent cu acest tip de consultaţie”, afirmă reprezentanţii Federaţiei într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Nelu Tătaru.

FNPMF propune şi crearea unui mesaj de informare publică prin care pacienţii să fie încurajaţi să sune medicul de familie pentru problemele de sănătate nou apărute sau preexistente, fără legătură cu noul coronavirus.

„Pe fondul mesajelor axate în exclusivitate pe COVID-19 observăm o reducere a adresabilităţii pentru toate celelalte patologii acute, subacute şi cronice, măsurilor profilactice (ex. vaccinare), existând riscul agravării acestor patologii sau evoluţiei nefavorabile a epidemiei de rujeolă.

FNPMF propune şi suplimentarea bugetului alocat asistenţei medicale primare din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2020, stabilirea unităţilor medicale şi de suport medical implicate în triajul, cazarea şi tratarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2, astfel încât cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă să poată continua asigurarea în bune condiţii a serviciilor de asistenţă medicală primară pentru toată populaţia care nu este infectată cu noul coronavirus.

Cabinetele de medicina familiei, în cea mai mare parte cabinete individuale, şi centrele de permanenţă nu dispun de spaţiul şi personalul auxiliar necesar pentru a asigura triaj în cort în afara cabinetului/centrului şi nici pentru circuite complet separate COVID-19 şi non-COVID-19, similar spitalelor şi altor unităţi sanitare de mari dimensiuni. Din aceste motive solicităm ca pacienţii COVID-19 confirmaţi sau suspecţi să nu fie îndrumaţi prin protocoalele şi actele normative elaborate de autorităţi spre cabinetele de medicina familiei şi centrele de permanenţă, ci spre unităţile medicale şi de suport medical dedicate COVID-19”, se mai arată în scrisoare.

FNMPF mai solicită şi actualizarea Ordinului 436/2020 privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, cu prevederi specifice pentru decesele care au loc la domiciliu în care există suspiciunea ridicată de medicul de familie de deces ca urmare a infecţiei COVID-19.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Conducere noua la Asociatia Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania
Next post Numarul celor vindecati de COVID-19 trece de 5200. In schimb, sunt 349 de cazuri noi! Afla cate cazuri sunt in Prahova!