0 2 minute 2 luni

BRAVO LOR: În perioada 10 – 17 martie a.c. peste 30 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, unde au donat sânge, alăturându-se astfel Campaniei derulate la nivel național de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în parteneriat cu Patriarhia Română și Centru Național de Donare de Sânge.

Activitatea umanitară nu este una izolată, fiind o “misiune de tradiție”, dacă o putem numi, cu caracter permanet, cei mai mulți dintre oamenii legii fiind donatori fideli, “prietenii de nădejde ai centrului…”, așa cum ne apreciază doamna doctor Geogeta Hanganu, directoarea Centrului de Transfuzie Ploiești. Pe lângă actul umanitar în sine, care poate salva vieți omenești și care aduce satisfacții morale, donatorii de sânge se bucură și de sănătatea trupului, prin stimularea sistemului imunitar urmare a împrospătării componentelor sanguine.

Jnadarmii încurajează, pe acestă cale, și alte persoane din rândul comunității, în special pe tineri, să se alăture acestui act de mare valoare umană, în efortul continuu și permanent al nevoii de sânge pentru semenii care au nevoie.