Posibil centru de testare pentru populatie la Spitalul Schuller

Read Time:1 Minute, 22 Second

Prefectul județului Prahova, Virgil Daniel Nanu a organizat miercuri, 02 februarie 2022, o a doua întâlnire cu conducerea Spitalului Municipal Ploiești pentru a discuta despre posibilitatea înființării unui prim centru de testare pentru populație,  în cadrul unui spital din municipiul Ploiești.

Întâlnirea a avut loc la unitatea spitalicească, tocmai pentru a putea fi identificat la fața locului un spațiu în care pot fi adaptate circuite separate de restul spitalului în vederea înființării unui centru de testare.

De precizat că au fost găsite deja câteva soluții, urmând a fi pusă în practică procedura necesară deschiderii în regim de urgență a acestui tip de centru pentru testare în cadrul Spitalului Municipal Ploiești din strada Ana Ipătescu, nr.59.

Lista spitalelor din judetul Prahova care au centre de recoltare a probelor pentru diagnosticul infectiei cu SARS CoV-2 si programul de functionare al acestora:

1. Spitalul Municipal Câmpina – Program Permanent ;

2. Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga – Program Luni-Vineri: 10:00-11:00 ;

3. Spitalul Orășenesc Băicoi – Program permanent prin Camera de Garda;

4. Spitalul Orășenesc „Sf. Filofteia” Mizil – Program Luni-Vineri: 10:00-15:00;

5. Spitalul Orășenesc Sinaia – Program Luni-Vineri: 11:00-18:00 (locația din str.Cuza Vodă) ;

6. Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte – Program Luni-Vineri: 10:00-14:00;

7. Spitalul de Psihiatrie Voila – Câmpina – Program permanent;

8. Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna – Program Luni-Vineri: 09:00-13:00;

9. SC. Dentirad Hospital SRL – Program Luni-Vineri: 09:00-17:00/ Sâmbătă-Duminică: 13:00-17:00;

10. SC. Sfânta Sofia Hospital Med SRL– Program Luni-Vineri: 08:00-16:00/ Sâmbătă-Duminică: 09:00-13:00

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post  Creste numarul focarelor active in Prahova! Azi, inca 4 depistate
Next post Cum poate serviciu medical sa beneficiaza de tehnologia online? (P)