S-a depasit pragul de 5000 de cazuri cu COVID-19! Numarul persoanelor vindecate: 647. PRAHOVA RAMANE CU 36 DE CAZURI!

Read Time:2 Minute, 12 Second

Grupul de Comunicare Strategică informează că până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

De remarcat, dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.

Demn de remarcat, județul Prahova rămâne cu 36 de cazuri!

În data de 09 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova 2413 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 167 au intrat în evidența DSP în ultimele 24 de ore, iar alte 171 au finalizat perioada de izolare voluntară. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 682 de persoane în 16 unități de cazare.

De la începutul epidemiei de coronavirus și până în prezent, 788 de persoane au fost carantinate în Prahova.

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) din județul Prahova au derulat o serie de activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.

Astfel, în cursul zilei de 08 aprilie, au făcut verificări la 930 de adrese unde figurează peste 2100 de persoane aflate în auto-izolare. Controalele au vizat și 43 de agenți economici.

În urma acestor demersuri, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană, în baza art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, și au fost aplicate 440 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 750.000 lei. Dintre acestea, 439 au fost pentru încălcarea restricțiilor de circulație, prevăzute în ordonanțele militare, iar una a fost aplicată pentru fapte ilicite de natură economică.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 71 de dosare de cercetare penală pentru 93 de persoane și au aplicat aproape 6.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste opt milioane lei.

În centrele de carantină din județ, în data de 8 aprilie, a fost adusă o persoană care nu a respectat măsura auto-izolării și a fost depistată de către agenții de poliție. În conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare, aceasta va sta 14 zile în spațiul respectiv și va suporta costurile aferente perioadei de carantină.

Informațiile referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv cu noul coronavirus, numărul de teste efectuate, dar și decesele înregistrate din cauza COVID-19 sunt oferite doar la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Detalii:S-a depasit pragul de 5000 de cazuri cu COVID-19!

Județul Prahova rămâne cu 36 de cazuri!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post FA RAI DIN CE AI: Donatie importanta pentru Spitalul Orasenesc Sinaia
Next post Buletin informativ privind situatia la nivelul comunei Brazi, in context COVID-19