Solutii pentru o mai buna finantare a medicinei primare

Read Time:1 Minute, 17 Second

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a participat, în data de 28 martie 2019, la Conferința anuală de medicină a familiei, ocazie cu care a subliniat rolul important al medicilor de familie în sistemul de sănătate, motiv pentru care Guvernul va susține creșterea alocării de fonduri pentru medicii din acest sector.

Astfel, în cadrul unui împrumut de aproximativ 800 milioane de euro pe care Ministerul Finanțelor il negociază cu Banca Mondială, sunt prevazute fonduri pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie către populatie si pentru medicina comunitară, în scopul asigurării unui acces mai bun al populației la servicii medicale primare și al eficientizării cheltuielilor din sănătate.

„Ne preocupă acest aspect şi, în afară de ceea ce s-a făcut până acum, adică creşterea bugetului pentru medicina de familie cu aproximativ 25% anul acesta, am înţeles că este nevoie de o creştere a procentului alocat pentru medicina de familie, de la 6,5% la 10%. Guvernul va susţine acest lucru printr-un împrumut pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială de aproximativ 800 de milioane de euro. Şi alte servicii pe care le-am preluat din sistemele altor țări din Europa și care nu sunt plătite în acest moment de către statul român, dar pe care medicii de familie le acordă, dorim să le recompensăm, să nu mai fie facute gratuit”, a declarat Sorina Pintea.

Contractul care se negociaza de Ministerul Finantelor cu Banca Mondială prevede și fonduri pentru dotarea cu echipamente a cabinetelor medicale, precum și pentru pregătirea personalului medical din medicina primară.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Servicii integrate de sănătate, sociale si de educație pentru pacienții cu tulburări de spectru autist. Anunțul Ministerului Sănătății
Next post Autismul Virtual- Conferință la Ploiești, vineri, 5 aprilie