Sorina Pintea, fostul ministru al Sanatatii, retinuta de DNA!

Sorina Pintea: Am vorbit despre blazarea medicului, a personalului, dar și despre mentalitatea că merge și așa.

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost reţinută, in aceasta dimineaţa, de procurorii anticorupţie, ea fiind suspectată că luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din judeţul Maramureş, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziţie publică.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, anunţă, sâmbătă dimineaţa, DNA.