Spitalul Județean Ploiești: se menține statul de funcții cu 2501 posturi, dar se fac oarece modificări… Este acesta unul dintre proiectele ce urmează a fi aprobate luni, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Prahova. Întâlnirea este programată pentru ora 15.00.

*„Consiliul Județean aprobă, în condiţiile legii, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, precum şi ale instituţiilor și serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean”.

Potrivit Raportului la proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcţii pentru Spitalul Județean de Urgență Ploieşti, aflăm: „Având în vedere scrisoarea nr. 2214/28 ianuarie 2021 a Spitalului Județean de Urgență Ploieşti, Referatul de aprobare nr. 2477/02.02.2021 al domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, precum și prevederile art. 15 lit. a) și b) din Hotărârea de Guvern nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1470/2011 cu modificările şi completările ulterioare, se propune modificarea statului de funcții pentru Spitalul Județean de Urgență Ploieşti, cu menținerea numărului total aprobat de 2501 posturi (47 posturi de conducere și 2454 posturi de execuție) și încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli, astfel:

se desființează 1 post vacant de medic specialist ȋn cadrul Serviciului de Medicină Legală și se înființează 1 post vacant de psiholog specialist, pentru Comisia de Expertiză ;

se desființează 1 post vacant de medic specialist ȋn cadrul Secţiei ATI și se înființează 1 post vacant de medic rezident an V in specialitatea ATI, pentru Secţia ATI COVID ;

– se desființează 1 post vacant de economist grad profesional I/S și se înființează 1 post vacant de consilier juridic grad profesional II/S în cadrul Serviciului de Achizitii publice, contractare;

– se desființează 1 post vacant de consilier juridic grad profesional I/S și se înființează 1 post vacant de consilier juridic grad profesional IA/S în cadrul Compartimentului Control Intern ;

– se desființează 1 post vacant de tehnician principal cu studii postliceale ( aparatură medicală), funcţie asimilată cu asistent medical principal cu studii postliceale și se înființează 1 post vacant de tehnician cu studii postliceale (aparatură medicală ), funcţie asimilată cu asistent medical cu studii postliceale, pentru Secţia ATI COVID ;

– se desfiinţează 1 post vacant de brancardier cu studii generale şi se ȋnființează 1 post vacant de autopsier cu studii medii ;

– se transformă 1 post ocupat de asistent medical cu studii postliceale în 1 post ocupat de asistent medical cu studii superioare, ca urmare a absolvirii unei forme de ȋnvăţământ superior ȋn specialitatea postului.

Propunerea de modificare a statului de funcții a fost discutată și avizată în şedinţa Consiliului de Administraţie din 25 ianuarie 2021.