Stiute si nestiute despre sange

Sângele (pronunție: /sɨndʒe/; din latină sanguis, greaca veche: αἷμα, ema) este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, capilare(cele mai mici vase de sânge care participă la procesul de respirație) asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. Sângele este un „țesut special” sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numește hematologie.

Cum sunt clasificate grupele de sânge şi compatibilitatea acestora. Care sunt cele mai întâlnite tipuri sanguine
Sângele provenit de la donatori poate fi transfuzat doar ţinând cont de compatibilitatea grupelor sanguine Sângele provenit de la donatori poate fi transfuzat doar ţinând cont de compatibilitatea greupelor sanguine
Americanul de origine austriaca Karl Landsteiner, patologist si imunologist, a descoperit în anul 1901 trei tipuri de sânge uman, numite A, B şi 0. Ulterior a fost descoperit şi tipul patru, care a primit denumirea AB.
De sute de ani, sunt efectuate experimente care implică transfuziile de sânge şi transferul sângelui sau a componentelor sanguine de la o persoană, în fluxul sanguin al altei persoane. Mulţi pacienţi au decedat în urmă transfuziilor de sânge până când austriacul Karl Landsteine a descoperit grupele de sânge umane. De atunci, transfuziile de sânge au devenit mai sigure. Pentru activitatea sa în medicină, omul de ştiinţă a primit premiul Nobel în anul 1930
Rezultatele obţinute de Karl Landsteiner au făcut posibile determinarea şi diferenţierea grupelor sanguine şi au putut fi făcute, astfel, transfuzii de sânge în condiţii de siguranţă. În organismul unui adult circulă aproximativ 4-6 litri de sânge. Printre altele, sângele transporta oxigenul în diferite părţi ale organismului. Sângele este format din mai multe tipuri de celule care plutesc într-un lichid numit plasmă. Diferenţa dintre sângele unora dintre oameni se explică prin faptul că la unii sunt prezente sau absente anumite molecule de proteine numite antigene şi anticorpi. Un antigen este localizat la suprafaţa proteinelor celulelor roşii din sânge şi anticorpii, în plasmă sanguină. Indivizii au diferite tipuri şi combinaţii ale acestor molecule.
”Globulele roşii din sângele nostru au diferite caracteristici la fiecare dintre noi. Din punct de vedere imunologic există deosebiri în compoziţia sângelui, iar globulele roşii se deosebesc prin prezenţa sau absenţa pe suprafaţa lor a unor substanţe chimice speciale-antigene (aglutinogene). În ser se remarcă absenţa anticorpilor (aglutinine) corespondenţi antigenelor prezente pe eritrocite şi prezenţa anticorpilor corespondenţi antigenelor absente. Pe baza acestor deosebiri au fost stabilite grupele sanguine umane. Cele mai cunoscute grupe sanguine sunt cele ale sistemului AB0 şi ale sistemul Rh”, afirmă Cristina Voinea, medic primar Medicină de laborator.(ziare.com)
Sistemul AB0 cuprinde 4 grupe de sânge : grup 0 (grup zero) sau I, grup A sau ÎI, grup B sau III şi grup AB sau IV. Astfel, se întâlnesc denumirile 0I, AII, BIII, ABIV. În ziua de astăzi, există peste 20 de sisteme de determinare ale grupelor sanguine, dar sistemele AB0 şi Rh sunt cele mai importante utilizate în cazul transfuziilor de sânge. Nu toate grupele de sânge sunt compatibile. Amestecul de grupe sanguine incompatibile duce la agregarea sângelui sau aglutinare, fenomen care poate pune în pericol viaţă unui individ.
IMPORTANT: Sistemul Rh clasifică sângele uman după prezenţa sau absenţa unor proteine specifice pe suprafaţa hematiilor. Determinarea statutului Rh ţine cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau antigenul D. Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt consideraţi Rh+ (pozitiv), ceilalţi Rh- (negativ). Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că „grupa sanguină” este exprimată prin adăugarea semnului + sau – la grupa AB0, de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informaţii reprezintă minimul necesar în practica medicală pentru realizarea unei transfuzii.

***Compatibilitatea grupelor de sânge:
grupa de sânge 0 este compatibilă cu grupele A, B, AB şi 0
grupade sânge A este compatibilă cu grupele sanguine A şi AB
grupa de sânge B este compatibilă cu grupele B şi AB
grupa sanguină AB poate primi/dona sânge doar de la grupa AB
Astfel, indivizii cu grupa sanguina AB pot primi sânge, fara nici un risc, de la toate celelalte grupe, motiv pentru care sunt denumiţi ”primitori universali”. Ei nu pot, însă, dona sânge decât persoanelor care au grupe AB. Sângele din grupa 0 poate fi transfuzat tuturor indivizilor, indiferent de grupa, detinatorii grupei 0 fiind denumiti si ”donatori universali”. Grupa A doneaza grupelor A şi AB si primeşte sânge de la grupa A sau de la 0. Grupa B doneaza grupelor B si AB şi primeşte numai de la grupele B şi 0.
Potrivit unui studiu realizat în România, populaţia ţării noastre, în funcţie de frecvenţă de apariţie a grupei sanguine, este reprezentată astfel:
-grupa 0: 33%
-grupa A: 43%
-grupa B: 16%
-grupa AB: 8%
În funcţie de sistemul Rh, frecvenţa este următoarea: Rh pozitiv – 84%, Rh negativ – 16%.

Compoziția și volumul sanguin
Sângele este un țesut lichid de origine mezenchimală, format dintr-o substanță fundamentală interstițială, plasma, în care se găsesc elementele figurate. Raportul dintre volumul plasmei și cel al elementelor figurate se determină cu ajutorul hematocritului. În practică, termenul de hematocrit exprimă relația procentuală dintre volumul elementelor figurate și cel al plasmei, sau doar volumul procentual al elementelor figurate. La om, media valorilor hematocritului este de 46/54 (sau 46%). Determinarea se face cu sânge recoltat dimineața, pe nemâncate, acesta fiind centrifugat la 3000 turații pe minut. Elementele figurate, având o densitate mai mare, sedimentează în porțiunea inferioară a eprubetei gradate, hematocritul citindu-se direct. Creșterea numărului hematiilor pe unitate de volum se numește hemoconcentrație, iar scăderea – hemodiluție. În poliglobuluii hematocritul poate ajunge și la valori de 70-75%, iar în anemii la 10-15%.
La om, volumul sanguin constituie circa 7% din greutatea corpului. La o greutate medie de 70 kg, cantitatea de sânge este de 4,9 l. La mamifere cantitatea de sânge este proporțional mai mare decât la celelalte vertebrate.
Așa cum aflăm de lahematologi, nu tot sângele aflat în organism circulă activ în sistemul vascular, o parte găsindu-se sub formă de rezervă în organele cu structură diverticulară (splină, unele vase abdominale, plexul subpapilar tegumentar). Starea fiziologică și activitatea diferitelor sisteme funcționale modifică raportul dintre cantitatea sângelui circulant și cel stagnant. În timp de repaus la om, sângele circulant este repartizat astfel: 40% în sistemul muscular, 30% în sistemul nervos, renal suprarenal și tiroidian, 20% în organele abdominale și 10% în sistemul coronarian. În efortul fizic, debitul circulatoriu crește mult în mușchi, plămâni, rinichi, creier și în vasele coronare. În acest caz este antrenat sângele din organele de rezervă, precum și din organele care se găsesc în activitate scăzută.
Cantitatea totală de sânge scade în caz de inaniție, anemii, hemoragii.

Hematopoieza
Este procesul de formare a elementelor celulare sanguine la nivelul măduvei osoase, din celulele sistemului reticulo-endotelial (celule de tip embrionar) care prin procesul de maturare se pot transforma în oricare celulă specializată din organism.
Hematopoieza are mai multe forme ca de exemplu eritropoeza formarea eritrocitelor, această maturare a eritrocitelor tinere se produce prin acțiunea hormonului eritropoetină în ficat și rinichi.
Un rol important în eritropoeză îl joacă fierul, cobalamina (vitamina B12) și acidul folic (vitamina B9), o scădere a concentrației sanguine în oxigen stimulează accelerarea eritropoezei cu producerea hormonilor necesari.
Așa numitul cimitir al eritrocitelor este splina și celulele Kupffer din ficat, viața unei eritrocite durează 120 de zile, după moartea eritrocitelor, hemoglobina suferă un proces de descompunere cu mai multe etape: bilirubină, urobilină, stercobilină acestea se elimină prin urină și fecale.