VESTI BUNE: Confort sporit pentru viitoarele mame, la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie Ploiesti

Read Time:1 Minute, 22 Second

Programul de modernizare a Maternității Ploiești, derulat de Ministerul Sănătății, în cadrul programului național de reformare a sistemului de asistență medicală maternală și neonatală, aduce noi dotări în beneficiul pacientelor prahovene!
„Șapte mese de nașteri destinate saloanelor de nașteri individuale, care au fost, de asemenea, modernizate prin intermediul unei etape anterioare a aceluiași program guvernamental – sunt deja în dotarea Spitalului de Obstetrică -Ginecologie, unitate medicală aflată în administrarea Consiliului Județean Prahova. Pacientele nu vor mai fi transferate de pe pat pe masa de nașteri. Travaliul, nașterea și lehuzia imediată se desfășoară pe acest pat, care se adaptează pentru fiecare etapă.
Practic, aceasta este o nouă etapă a programului de modernizare a unităților medicale din județul Prahova, derulat de Ministerul Sănătății și finanțat prin fonduri de la Banca Europeană de Investiții, astfel încât să fie asigurate condițiile optime pentru desfășurarea actului medical, în beneficiul pacientelor și al nou-născuților.
Buna colaborare cu Ministerul Sănătății și, în mod direct, cu doamna ministru Sorina Pintea, dar și proiectele aflate în derulare cu fonduri de la bugetul județului și cu fonduri europene, îmi dau speranța că spitalele aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova – Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești – vor deveni în scurt timp unități-etalon pentru sistemul sanitar românesc!”, notează optimist, Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, pe contul său de socializare.
Așadar, nu există „NU SE POATE”!

Sursa foto: Bogdan Toader/Facebook

Programul de modernizare a Maternității Ploiești, derulat de Ministerul Sănătății, în cadrul programului național de reformare a sistemului de asistență medicală maternală și neonatală, aduce noi dotări în beneficiul pacientelor prahovene!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Spitalul AS Medica Bucov, o noua investitie inaugurata azi
Next post Pana la 15 septembrie 2019: O noua obligatie pentru spitalele judetene, inclusiv pentru cel de la Ploiesti!