Vizita la spitale din Italia a unei delegatii din Prahova

74

La inițiativa Camerei de Comerț România – Italia, (CCIRO) sub egida “Redăm încrederea în sistemul public de sănătate”, în perioada 8-11 noiembrie, o delegație din județul Prahova, condusă de vicepreședintele Consiliului Județean, Ludmila Sfirloagă, a vizitat Spitalul „Tor Vergata” din Roma si Spitalul „Santa Maria” din Terni. Din delegație au mai făcut parte Marius Niculescu – manager la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Dobre Manuela – director îngrijiri medicale și Popescu Valentina – șef administrativ.

Serviciile de întreținere a instrumentarului, a echipamentelor și a condițiilor igienico-sanitare, gestiunea și managementul unităților sanitare, precum și oportunitățile de dezvoltare a relațiilor economice în sistemul medical dintre cele două state, au reprezentat temele principale de dezbatere în cadrul întâlnirilor. Totodată, managerul SJU Ploiești, Marius Niculescu, a discutat cu colegii săi italieni despre sistemul de sănătate publică din Italia, au fost prezentate servicii care au revoluționat sistemul italian în ultimele decenii, datorită cărora acesta a devenit unul dintre cele mai avansate din Europa.

„Experiența italienilor în domeniu se poate concretiza în soluții pentru sistemul medical din România, aceste întâlniri fiind totodată o oportunitate pentru identificarea unor noi căi de colaborare româno-italiene și în acest sector de activitate”, a declarat președintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac.
Sursa: Facebook CJ Prahova